Pagina 1 din 1

Regulament concurs

Scris: 09-Sep-2004, 18:02:41
de danielt
Regulament concurs
  1. Cerinţe obligatorii
    • tema concursului: crearea unei teme originale
    • tema trebuie să fie originală şi nu copiată sau derivată din teme existente;
    • dacă codul va conţine comentarii este de preferat ca acestea să fie în limba engleză şi nu în română (pentru a putea fi ulterior internaţionalizat);
    • textul de pe butoane obligatoriu în limba română, opţional (se consideră un plus de calitate) şi în limba engleză;
    • tema nu trebuie să conţină MOD-uri;
    • tema trebuie să fie funcţională pe orice tip de browser (IE, Netscape, Mozilla etc.), dacă tema este optimizată pentru un anumit tip de browser trebuie specificat acest lucru;
    • tema trebuie să folosească limba română cu diacritice.
  2. Participanţi
    • poate participa orice utilizator phpbb din România sau din afară;
    • fiecare participant trebuie să trimită cel puţin o temă, dar se acceptă şi mai multe teme;
    • un participant nu poate concura decât sub un singur nume, înscrierea multiplă a aceluiaşi participant cu teme diferite este interzisă;
    • se acceptă şi participarea colectivă, dar cu specificarea numărul şi a membrilor echipei concurente (maxim trei membri în echipă);
    • în cazul participării pe echipe, cel puţin un membru trebuie să fie utilizator înregistrat phpbb.ro.
  3. Înscriere şi participare
    • nu există un formular de înscriere, înscrierea este considerată făcută la primirea arhivei cu tema creată;
    • arhiva trebuie să conţină doar tema propusă şi nu întreg forumul;
    • de preferat arhiva să fie zip sau gzip;
    • datele de identificare vor fi trimise în email şi vor conţine: Nume şi prenume, email şi nume utilizator phpbb.ro;
    • arhiva va fi trimisă pe adresa de email: concurs@phpbb.ro ;
    • se poate retrimite o temă până la data limită 31 octombrie, dar specificaţi în email că este vorba de modificarea temei (nume temă) şi motivul retrimiterii.
  4. Proprietate intelectuală
    • toate drepturile aparţin în exclusivitate autorilor;
    • doar membrii juriului au dreptul de a vedea şi examina codul trimis;
    • temele premiate vor fi publicate în secţiunea Stiluri demo şi vor fi oferite spre descărcare publică sub Licenţa Publică Generală GNU;
    • în cazul folosirii unor surse de imagini, acestea trebuie să fie sub licenţă GPL şi trebuie specificată sursa lor.
  5. Termene
    • concursul se desfăşoară între 10 septembrie 2004 - 31 octombrie 2004;
    • data limită este 31 octombrie 2004 ora 24:00;
    • data anunţării câştigătorilor este 15 noiembrie 2004.
  6. Premii
    • sistemul de premiere nu este de genul premiul I, II sau III;
    • toate lucrările originale şi funcţionale vor fi premiate!
    • pe lângă aceste premieri va exista şi un mare premiu;
    • premiile vor consta din tricouri personalizate phpbb.ro;
    • marele premiu va fi un pachet de găzduire Corporate oferit de firma Emma Com SRL cu următorii parametrii:
      • durata pachetului: 1 an;
      • 100Mb spaţiu;
      • 3 alias-uri de nume de domeniu;
      • 3 subdomenii;
      • 10Gb trafic;
      • 25 conturi de email;
      • PHP, Perl/CGI, FRONTPAGE extension, Python, ApacheASP, JSP/Servlet (Tomcat);
      • 5 baze de date MySQL.
    • dacă va exista un participant sau echipă cu mai multe lucrări de calitate sau a cărui activitate se evidenţiează, vom oferi şi un premiu special, premiu surpriză oferit de firma ROHOST din Timişoara. Premiul constă din abonamentul de găzduire WH-500 la care se adaugă un domeniu .com, .net, .org, .biz sau .info, la alegere, dacă câştigătorul nu are propiul domeniu înregistrat. Dacă căştigătorul are domeniu înregistrat se va oferi pachetul de mai sus pentru acel domeniu (indiferent dacă este internaţional sau .ro).
  7. Juriu
  8. Articole recomandate
  9. Indicaţii finale
    • dacă o lucrare este plagiată, participantul va fi descalificat indiferent dacă restul lucrărilor sunt valide;
    • nu cereţi sfaturi relativ la tema cu care participaţi şi nu oferiţi linkul către forumul cu tema în lucru; riscaţi să fiţi descalificaţi;
    • puteţi cere sfaturi generale despre cum se face o temă/stil, dar, vă rugăm folosiţi forumul pentru acest lucru şi nu mesageria privată, emailul sau alte canale de comunicare;
    • la adresa http://www.phpbb.com/downloads.php se găsesc două arhive ce conţin sursele butoanelor pentru stilul subSilver. Atenţie! Acele surse nu sunt sub licenţă GPL. Ele sunt sub Copyright © 2001 phpBB Group şi drepturile de utilizare sunt rezervate phpBB Group. Înainte de a le folosi vă rugăm să citiţi cu atenţie licenţa lor.
Detalii suplimentare la adresa de email: concurs@phpbb.ro sau în forumul: Concurs stiluri/teme - toamna, 2004.